Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

21 aprilie 2014

Despre adevarata natura a iubirii

  


Cunoasterea a ceea ce este iubirea in esenta ei nu tine de memorizarea vreunui text sau de aflarea vreunei formule secrete in urma discutiilor pe o asemenea tema, ci de experimentarea ei nemijlocita, in ceea ce ii priveste pe cei avuti in vedere mai sus - parinti, doctori sau cadre didactice -, atunci cand sunt chemati sa devina dascali ai iubirii, nu pot sa transmita celor din jur altceva decat ceea ce ei insisi au trait si experimentat in materie de dragoste, independent de tot ce ar fi auzit sau citit pana in acel moment.
Avand in vedere toate cele spuse mai sus, ar trebui sa fie limpede ca tanarul are parte inca de la inceputul vietii lui de o anumita educatie in dragoste, pe care a primit-o in primul rand in familie, fiind si cea mai importanta in acest proces de formare interioara. Cate va mai auzi sau citi mai apoi despre dragoste vor putea fi desigur inregistrate si redate cu exactitate, dar toate acestea nu vor putea constitui niciodata o cunoastere reala a ceea ce este esential in ea.
Daca ar fi posibil sa-l alegem pe acela care va face copilului nostru educatia iubirii, criteriul nu este ca dascalul sa aiba o cunoastere rationala a ceea ce trebuie sa fie iubirea, daca se poate admite ca exista asa ceva, ci este experienta sanatoasa in iubire pe care acesta deja trebuie s-o fi avut pana in acel moment.
In ceea ce priveste modalitatea in care ar trebui sa aiba loc educatia in dragoste, ar trebui sa fie clar din cele ce au fost expuse mai sus ca aceasta nu poate fi decat existentiala si nu speculativa.
O transmitere intelectual-speculativa a cunostintelor despre iubire, pe langa ratacirea pe care o poate aduce intelegerea mecanicista asupra dragostei, va induce si ideea inselatoare ca este legata mai mult de o reflexie intelectuala si nu de o experienta de viata si ca, prin urmare, oricine are cunostinte rationale corecte despre dragoste poate sti in mod exact ceea ce este ea de fapt.
La fel ca oricare alta cunoastere practica, cunoasterea reala a ceea ce este dragostea este posibila numai in cadrul relatiilor interumane. Daca putem intelege ce inseamna dragostea la modul concret, constatam ca toate relatiile esentiale din viata sunt de tip erotic.
Acest caracter erotic nu tine de functionarea anumitor organe trupesti, ci de acel fundament al vietii care este elanul spre unitate, intrucat numai in acesta exista dragoste cu adevarat. Iubirea este pasiunea pentru cineva si nu pentru ceva, dorirea celuilalt ca persoana si nu ca obiect. in persoana celuilalt este cuprins si trupul lui, dar asta nu inseamna ca celalalt poate fi redus numai la trupul lui.
Nevoia de dragoste, care este una dintre cele mai importante aspiratii umane, nu inseamna nici necesitatea evacuarii anumitor secretii organice si nici dorinta detensionarii unor glande. Daca tinem cont de faptul ca adevaratul elan al dragostei nu ar trebui sa inceteze niciodata, neavand culme sau punct terminus, destinderea trupeasca ce insoteste actul genezic in vederea reproducerii se dovedeste in cele din urma a fi ceva cu totul antierotic, deoarece pune intr-un fel capat acelui urcus tot mai sustinut pe care il presupune iubirea.
Indragostitul autentic isi doreste sa aiba parte de un urcus neincetat, din slava in slava, iubirea lui devenind tot mai extatica, tot mai profunda in descoperirea noii realitati spre care se indreapta, castigand o tot mai mare implinire, neepuizandu-si niciodata potentialul de care dispune spre cautarea plinatatii (desavarsirii); aceasta stare face ca iubirea adevarata sa nu conduca niciodata la saturatie si plictiseala.
Celalalt chiar ne poate impresiona de la inceput in mod deosebit prin frumusetea lui. Simtim bucurie vazandu-l, ascultandu-l, atingandu-l, ni se descopera continuu impresionandu-ne cu frumusetea exterioara, cu gandurile, sentimentele si intelepciunea de care da dovada. Cu cat mai deplina este prezenta celuilalt in viata noastra in modul acesta, cu atat mai mult se micsoreaza dispozitia sau dorinta de relaxare (detensionare sexuala).
Prin urmare, incercarea de a limita doar exterior aceasta dispozitie spre relaxare sexuala, pe care o urmaresc moralistii, poate sa aiba anumite rezultate de moment. in cele din urma insa va fi inevitabila acea explozie devastatoare a impulsurilor inhibate, intrucat nevoia de o prezenta mai substantiala a celuilalt in viata personala a fiecaruia ramane neimplinita.
Bineinteles ca nu lipsesc momentele relaxante chiar si in relatiile de dragoste cele mai autentice si mai fundamentate, dar acestea sunt coborasuri, ele fiind simptomele unor reziduuri de neinlaturat ale narcisismului indragostitilor.
Se intampla ca unii dintre tineri sa marturiseasca altora mai maturi decat ei - in care si-au pus toata increderea - faptul ca sunt, pur si simplu, nevoiti sa accepte relatia trupeasca in prietenia pe care o au, relatie ce se vrea de altfel relaxanta, dar de la care nu obtin in mod esential nimic, admitand-o in viata lor, pentru ca numai asa pot implini nevoia de tandrete si de prietenie de care au atata nevoie. Cei chemati sa le dea un sfat in acest sens se intristeaza auzind ca tinerii respectivi nu au bucuria acestei relaxari pe care o poate aduce implinirea sexuala, ceva care este atat de la indemana.
Atunci cand tinerii acestia neintinati inca de viziunea masculin-provocatoare, fac cunoscut sfatuitorilor nevoile lor reale, cei din urma sunt cuprinsi de o "sfanta" revolta. Oare de ce, cum este posibil asa ceva? Pentru ca spalarea creierului la care au fost supusi povatuitorii carora s-au incredintat tinerii respectivi a pervertit cu totul nevoia reala a celor dintai. Este posibil ca aceasta sa se datoreze unei misery loves company, de care vor fi avut parte candva si acestia (povatuitorii), motiv pentru care, intr-un fel, nu doresc ca cineva sa mai scape din iadul in mijlocul caruia se zbat ei insisi, sub imperativele vajnicului mit al masculinitatii sexualizate.
Exista etape ale dragostei care pot dura luni si ani, nefiind nimic mai dezastruos pentru iubire decat trecerea inoportuna de la o treapta la alta. Orice fortare a ei ii poate intrerupe brusc si irevocabil mersul ei firesc si organic, ceea ce va face ca multi dintre oameni sa nu mai ajunga sa cunoasca, si nici macar sa banuiasca vreodata, ce inseamna adevarata implinire si adevaratul extaz pe care il poate aduce iubirea.
Opinia dominanta ca firea barbatului are in dragoste tendinta sa galopeze impetuos catre o relatie trupeasca este un poveste bine ticluita. In realitate, atat barbatul cat si femeia simt nevoia profunda de un cuvant afectuos, de o mangaiere delicata si, in primul rand, de linistea necesara pentru a se putea bucura de caldura prezentei celuilalt pe o perioada de timp cat mai lunga, stand nemiscati unul langa altul, prinsi fiind de fascinatia pe care o aduce vederea celuilalt fata catre fata.
Impetuozitatea impulsului sexual barbatesc intr-o relatie de iubire, considerata in general a fi o trasatura specific masculina, nu tine decat de o conformare, mai mult sau mai putin constienta, la comandamentele mitului masculinitatii exacerbate.
In definitiv, iubirea nu este ceva care se adreseaza in mod exclusiv doar persoanei umane, ci tine de o anumita stare sau dispozitie de viata. Nu poti fi cu adevarat afectuos fata de semenul tau daca nu iubesti in general toata creatia. Dragostea adevarata nu are legatura cu animalitatea, ea nu inseamna cucerire, posedarea celuilalt, ci o permanenta cautare.
Socrate ne spune acelasi lucru in Banchetul: "Simti dragoste pentru acela care nu este inca la dispozitia ta si nici in posesia ta". Cand ajungem sa-l facem pe celalalt proprietatea noastra am incetat sa-l mai cautam si sa mai incercam sa-l intalnim cu adevarat. Suntem chemati neincetat sa-l intalnim pe cel de langa noi ca si persoana, tot mai profund si mai in adevar. Cand simtim deja ca-l cucerim, dragostea noastra pentru el a incetat. Pentru ca dragostea sa supravietuiasca, trebuie sa existe ceva care ii lipseste si pe care il cauta cu asiduitate. Celalalt ca si persoana are intotdeauna ceva care noua ne lipseste si pe care merita sa-l cautam la el.
In general, intr-o relatie de iubire plictiseala dezvaluie o nemultumire sau neimplinire sufleteasca mai de profunzime. Concret vorbind, constatam ca plictiseala ce urmeaza repetatelor experiente "erotice" relaxante (antierotice in esenta lor) este rezultatul irosirii repetate a ocaziilor pe care firea si viata ni le-a pus inainte pentru implinirea unei nevoi mai profunde si vitale, aceea de a-l intalni in mod real pe omul de langa noi.
Aceasta intalnire reala cu celalalt care, intr-un anumit fel, este o intalnire cu intreaga umanitate ce se regaseste in el, constituie pana la urma singura experienta autentica de dragoste, fiind posibila numai atunci cand elanul erotic nu urmeaza o curba ascendenta pentru atingerea unei culmi, pentru a descreste si a muri in final, lasand indragostitul nu numai fara de nici o dorinta inflacarata pentru celalalt, dar aproape ca pe un cadavru, dupa modelul BoZero-ului lui Ravel.
Iubirea autentica castiga continuu in intensitate, adancindu-se tot mai mult in cadrul unei relatii. Anumite intreruperi momentane ale ei sunt necesare din cauza neputintei omului de a sui tot mai sus intr-un urcus neintrerupt, care sunt clipe de har daruite de sus doar celor ce pot raspunde unei astfel de chemari si ascensiuni spre inaltimile iubirii. O astfel de iubire nu lasa niciodata omul ca pe un sac gol, ci este o realitate care pulseaza de viata, plina de dorire fiind pentru celalalt, neputand fi intoarsa sau oprita din inaintarea ei impetuoasa.
Intr-o experienta autentica de dragoste, omul nu-l reduce niciodata pe celalalt la un simplu organ, in spatele caruia se estompeaza restul trupului, ratiunea, sentimentele sau personalitatea lui, ci il vede intreg in toate madularele trupului sau, descoperind in fiecare dimensiunea infinita a umanitatii si personalitatii lui.
Cand in dialogul lui Platon Charmides, Herefont il vede pe Socrate cuprins de extaz la vederea frumoasei fete a lui Charmides, tine sa-l incredinteze ca, daca l-ar fi vazut dezbracat, i s-ar fi infatisat trupul intreg ca o singura persoana. Dupa spusele lui Herefont, Socrate ar trebui sa-l vada pe Charmides in integralitatea lui in fiecare parte a trupului lui Charmides.
Bineinteles ca Platon nu ne spune deslusit acest lucru, dar face cel putin aluzie la ceea ce mai tarziu Sfantul Simeon Noul Teolog va spune cu claritate, precizand ca, intr-o dragoste autentica, omul nu numai ca-l vede intreg pe celalalt in fiecare madular al trupului lui, dar in fiecare parte a trupului celuilalt poate fi vazut chipul lui Dumnezeu sau chiar Dumnezeu insusi.
Sfantul Simeon Noul Teolog ne da amanunte zguduitoare cand aminteste de Simeon Evlaviosul povatuitorul sau, aspecte care scot cumva in evidenta inapoierea noastra culturala sau duhovniceasca, a celor ce pretindem ca suntem adevaratii mostenitori ai sfantului considerat de contemporanii sai ca un iesit din minti: "Acesta niciodata nu se rusina de madularele vreunui om, fie ca s-ar fi intamplat sa vada pe cineva gol, fie ca ar fi fost el insusi gol; si toate madularele celuilalt si fiecare parte a lui, le vedea ca pe Hristos, toate impreuna dar si separat", "mana era Hristos, piciorul era Hristos, glandul era Hristos".
Iubire in zilele noastre inseamna, din pacate, sexualitate. In conditiile acestea se poate intreba cineva cum de am uitat cu totii ca eros era folosit de Parintii Bisericii pentru a descrie puterea [arderea interioara] superioara care il conduce pe om spre Dumnezeu, fiind "dar dumnezeiesc", pe care El insusi il insufla oamenilor.
Parintii Bisericii il numesc pe Dumnezeu insusi ca Dragoste (Eros): "Teologii numesc Dumnezeirea uneori dorire (eros), alteori iubire (agape), iar uneori cel dorit (erastos) si iubit (agapitos)".
In teologia patristica eros a inlocuit cuvantul evanghelic agape, atunci cand cel din urma a ajuns sa desemneze o anumita dispozitie sufleteasca fara caldura interioara. "Fiindca pentru cei ce asculta in chip drept cele dumnezeiesti acelasi inteles il exprima dumnezeiestii teologi prin numele iubirii [agape] si al doririi [eros], dupa dumnezeiestile talcuiri".
Prin urmare, pentru a avea o intelegere exacta a celor cuprinse in Evanghelie, ar trebui ca acolo unde exista cuvantul agape sa-l inlocuim cu eros. Abia atunci vom intelege ca este cu totul inacceptabil sa spunem ca dragostea dumnezeiasca si cea omeneasca sunt realitati diferite; natura dragostei este aceeasi, fie ca se adreseaza lui Dumnezeu, fie ca se adreseaza omului, in ea fiind insusi Dumnezeu: "intelege ca mie Dumnezeu imi este carmuitor si imbolditor spre unirea cea prin dragoste (erotica)".
Aceeasi este natura dragostei dumnezeiesti si a celei omenesti. "Erosul, fie ca-i spunem dumnezeiesc, ingeresc, intelegator, sufletesc, firesc, il intelegem ca pe o putere unificatoare si care leaga laolalta".
Poate ca a devenit inevitabila moartea iubirii autentice atunci cand natura ei s-a pervertit aproape cu totul, ceea ce face ca definirea precisa a semnificatiei unui termen atat de important cum este eros sa fie fundamentala pentru intelegerea fenomenului dragostei.
Mitologia elina vorbeste de dragostea ivita la un moment dat pentru a crea viata si lumea de pe pamant. La inceput, toate erau tacute, goale si nemiscate. Acum toate au devenit viata, bucurie si miscare.
Cand lumea era nenascuta si fara de viata, Erosul a fost acela care a apucat sagetile de viata datatoare si a strapuns pieptul inghetat al pamantului, ceea ce a facut ca suprafata lui cenusie sa fie acoperita imediat de multa verdeata. Iata o frumoasa imagine simbolica despre ceea ce poate fi dragostea (erosul), care include si realitatea inseminarii prin mijlocirea unui organ care ar putea fi asociat sexului, prin acele sageti ce strapung pamantul, ducand la aparitia vietii, dar care nu se incheie si nici nu se identifica cu acest proces.
Zeul Eros sufla apoi in narile chipurilor de lut, dand viata barbatului si femeii. Cea care da suflare de viata fapturii la inceputul lumii e iubirea (erosul) deosebindu-se fundamental de ceea ce se considera a fi astazi sexul, vazut numai ca detensionare sau relaxare.
Eros este unul dintre cei patru zei din mitologia veche, ceilalti trei fiind Haos, Gheea (pamantul) si Hades (tartarul-iadul sau abisul intunecat de sub pamant). Independent de forma pe care o ia ca mit, Erosul este stramosul sau principiul creator al vietii.
Conceptia masculin-sexualizata asupra dragostei zugraveste iubirea in termeni cat se poate de trupesti; este o stare trupeasca "spre plinatate-satietate si desertare-destindere" dupa expresia lui Eriximah, asa cum o gasim la Platon in Banchetul.
Dragostea are insa o semnificatie si o manifestare proprie - personalizata - pe care o da chiar si acestei lucrari trupesti. Conceptia masculinitatii sexualizate are in vedere o iubire care se identifica cu procesul fiziologic de stimulare si de raspuns la excitarea trupeasca. Se ignora in acest tip de abordare faptul ca dragostea tine de un mod existential.
In timp ce conceptia moderna pe care o analizam considera iubirea ca fiind axata pe slabirea unor tensiuni, ceea ce da o senzatie de placere, dupa cum sustin toti epigonii lui Freud cand iau ca punct de referinta opera lui.
Atunci cand iubim autentic nu cautam eliberarea cu orice pret de tensiunea extatica pe care ea o aduce, ci mai degraba avem tendinta de a o pastra, cultiva si spori. Tendinta procesului erotic in conceptia moderna este satisfacerea imediata a simturilor si starea de degajare pe care acest proces o aduce, plasandu-se in opozitie fata de dragostea ce se afirma ca dorire continua si ca cautare tot mai profunda.
Dupa dictionarul englez Webster's, termenul sex ar proveni din latinescul sexus, ceea ce inseamna separatie, cu referire la anumite diferentieri somatice si fiziologice ale organismelor vii.
In acelasi dictionar, termenul eros are un inteles diferit, insemnand dorinta ardenta, elan impetuos ce-l conduce pe om la implinirea de sine si care presupune in acelasi timp si o dimensiune simtuala.
Limba latina si greaca au asadar doua cuvinte diferite pentru sex si pentru dragoste. Ceea ce e curios pentru noi cei de astazi, este raritatea cu care latinii vorbeau despre sex. Sexul pentru acestia nu era o tema vrednica de luat in discutie, preocupandu-i cu deosebire iubirea sau "amorul".
Multi cunosc termenul grecesc eros, dar nu si cuvantul filon, care este echivalentul lui sex. De la filon deriva cuvantul fiii, care are intelesul de neam-specie, referindu-se in primul rand la regnul animal.
Aceste observatii pot fi constatate si in Vechiul Testament, unde se mentioneaza ca Dumnezeu a creat animalele separandu-le pe specii, avand inscrise in ele deosebiri de neinlaturat. Omul in schimb apare creat ca barbat si femeie, pentru a nu fi singur, avand intiparita in el acea trasatura fundamentala care il face persoana si care presupune o tendinta permanenta spre unitate.
Termenul sex apartine zoologicului, fiind folosit atat in cazul animalelor, cat si atunci cand e vorba de oameni, fiind vizat aspectul biologic ce le este specific. Renumitul cercetator american Kinsey, care a facut studii de avangarda asupra fenomenului sexual la fiintele vii, a fost de profesie zoolog. Consecvent specialitatii lui, a studiat comportamentul erotic uman doar dintr-o perspectiva zoologica.
Masters, cunoscut si el pentru cercetarile sale, a fost de profesie ginecolog, ceea ce a facut ca studiile lui asupra fenomenului erotic sa fie doar din perspectiva organelor de reproducere si a modului in care acestea sunt folosite. Sexul ni se infatiseaza din aceasta perspectiva doar ca un mod de functionare neurofiziologic, problemele sexuale fiind legate de modul in care cineva isi foloseste organele specifice acestui proces.
Pe de alta parte, din punctul nostru de vedere, atunci cand vorbim de iubire adevarata, ea nu poate fi inteleasa decat plecand de la ceea ce inseamna sentiment sau suflet, care surclaseaza intotdeauna tot ceea ce tine de tehnica, considerand derizorii toate acele manualele de "specialitate" despre: "cum, cat si unde s-o faci" si ignorand regulile si retetele de tip mecanicist, ce au ca scop invatarea modalitatii de a folosi cat mai eficient anumite parti ale trupului.
Dragostea este o putere care ne atrage din fata spre ceva, in timp ce sexul ne impinge cumva din spate. Ca om, gasesc ceva in mine care corespunde mai degraba primului aspect. Desigur ca participand la intelesuri si la forme mai inalte, cum ar fi cele estetice si spirituale, raman partas acelor dimensiuni neurofiziologice care imi sunt proprii ca om.
Erosul in esenta este un elan spre unirea cu Cel caruia ii apartinem, unire la care toti ceilalti oameni participa prin darurile care le sunt proprii; aceasta relationare a tuturor insemnand implinirea si intregirea noastra ca fiinte umane, dupa chemarea ce o avem in noi. Dragostea este dorinta ardenta ce-l conduce pe om la daruirea de sine in cautarea virtutii, nobletei si vietii celei adevarate.
Din punct de vedere fiziologic, sexul este contactul fizic caracterizat de apropierea unor organe sau glande dilatate in urma stimularii lor, prin care nu se urmareste decat placerea pe care o da detensionarea lor. Iubirea este cu totul altceva, insemnand apropierea de ceilalti, de toata creatia, prin care nu se urmareste relaxarea, ci mai curand modalitatea prin care urmarim sa cultivam si sa preschimbam lumea.
Daca sexul apare ca o nevoie naturala, dragostea se arata a fi dorinta iubitoare. in ceea ce priveste implinirea (satisfactia) sexuala, care este subiectul principal al discutiilor despre sex din zilele noastre, este adevarat ca din punct de vedere zoologic sau fiziologic sexul conduce la satisfactie trupeasca, dar acesta nu este scopul dragostei.
Iubirea cauta unirea extatica cu celalalt, deschizand noi dimensiuni experientei in doi, largind si adancind realitatea personala a celor ce se iubesc. Este deja un fapt comun, confirmat de experienta umana, dar si de constatarile specialistilor, atat ale lui Freud cat si ale altora, ca dupa detensionarea pe care o aduce relatia sexuala, somnul isi cere toate drepturile. in dragoste, insa, se intampla exact invers.
Dorim sa ramanem treji cat se poate de mult, pentru a ne putea bucura de vederea persoanei iubite, pentru a ne reaminti cele traite impreuna si a intrezari noile fatete ale prismei pline de lumina care este iubirea, realitate la care se face referire adeseori in scrierile spiritualitatii chineze.
Elanul de a te uni cu celalalt naste tandrete, izvorul ei nefiind sexul, ci dragostea. Iubirea este dorinta unirii si temeluirii unei relatii depline cu o realitate ce pare ca vine dintr-o alta lume; putand fi vorba de nazuinta spre anumite sfere ideatice - fapt care este propriu omului de stiinta, caci numai insufletit de o dragoste pasionata pentru fenomenul cercetat se poate angaja intr-o lucrare de cercetare stiintifica - sau, in ceea ce il priveste pe filosof, poate insemna cautarea unirii cu acele forme estetice, filosofice sau spirituale superioare, ce par vrednice de dorit.
Dar cel mai vadit aspect al dragostei este elanul spre unirea trupeasca a doi oameni. Atunci cand doua individualitati isi doresc cu putere sa depaseasca separatia si izolarea mostenita in urma caderii si sa participe la o unire, ceea ce e valabil pentru toti, fie chiar si pentru un singur moment, unire ce nu se constituie din doua experiente personale izolate (egoiste), putem vorbi de o unire autentica.
Deseori putem fi inselati de aspectele biologice atat de mult, incat ajungem sa consideram ca unic scop al intalnirii erotice orgasmul, uitand ca dorinta erotica aspira nu spre satisfacerea ei, ci la o crestere tot mai mare a intensitatii ei. Dupa cum rezulta din ceea ce oamenii isi aduc aminte in urma acestei experiente, cel mai important moment in intalnirea erotica nu este momentul orgasmului, ci mai degraba momentul intrepatrunderii si al unirii trupurilor:
"Caci impreuna-unirea aceasta face, toarna si amesteca trupurile celor doi. Si precum atunci cand cineva pune in ulei mir, face totul una, asa si aici". Aceasta este clipa care cutremura, care cuprinde in ea cea mai mare minune, oricata frica si cutremur, deznadejde si disperare ar provoca, cuvinte ce spun acelasi lucru, insa intr-un mod diferit. Acesta este momentul in care reactiile omului sunt cele mai autentice si cele mai personale; unirea si nu orgasmul este punctul in care omul nu simte ura, ci se simte deplin.
Proclamandu-L pe Dumnezeu ca Iubire (Eros), anticii formulau intr-un mod simbolic un adevar fundamental al experientei umane, faptul ca iubirea ne cere intotdeauna sa ne depasim sinele. Acest adevar are un aspect interior si subiectiv, dar si unul exterior si obiectiv, care se confirma in relatiile noastre cu lumea reala. Tot ei vedeau in dimensiunea organica (fiziologica) a dragostei o lucrare trupeasca naturala data, nesimtind nevoia s-o conduca spre divinitate, s-o transfigureze. David avusese multe femei inainte s-o cunoasca pe Batseba, dar, atunci cand i-a iesit in cale s-a cutremurat avand parte de o stare - extatica -, care pur si simplu "l-a scos din minti"; caci, plecand de la desfranare, i s-a dat putere in urma acestui fapt sa-l zamisleasca pe Solomon, dupa cum observa Sfantul Ioan Hrisostom. "La acel fericit dorinta i-a fost mare pentru mama, desi venea din curvie; sa stiti, dar, ca copiii participa la dragostea parintilor lor".
Artistii cunosc intotdeauna din instinct care este diferenta dintre sex si dragoste. In piesa Romeo si Julieta a lui Shakespeare, Mercurie il ispiteste pe prietenul sau Romeo, amintindu-i de o mai veche iubire a sa, pe care i-o descrie mai mult din punct de vedere erotic, insistand pe acele amanunte anatomice proprii unui model care ne este deja familiar, fiind identic conceptiei masculin-sexualizate actuale. "Te implor, pentru ochii luminosi ai Rozalinei, pentru fruntea ei inalta, pentru buzele rosii, pentru soldurile ei pline de viata si pentru alte locuri frumoase" (Act 2, Scena 1).
Cele de mai sus ne aduc in fata ochilor povestea reala a zilelor noastre, descrierea trupeasca a eroinei incheindu-se cu atat de doritele "solduri pline de viata", completata de aluzia la "locurile frumoase". De ce acest lucru? Intrucat Mercurie care facea aceasta descriere nu era indragostit si nici nu stia ce inseamna sa fii. Din punctul lui de vedere, dragostea nu putea fi decat sexualizata, necesitand o abordare potrivita acestei trasaturi, asa cum stia de altfel orice tanar veronez "sanatos" sa trateze frumusetea feminina.
Romeo insa, indragostit fiind cu adevarat de Julieta, nu foloseste acelasi limbaj, vazand-o intr-un cu totul alt chip: "Ea invata tortele sa straluceasca, atarnand, imi pare, de obrazul noptii ca o piatra scumpa la urechea unui etiopian. Frumusete prea bogata spre a fi purtata, si prea scumpa pentru tot pamantul" (Act 1, Scena 5).
Trebuie sa ne reamintim ca Romeo si Julieta erau membrii ai doua familii care se urau cu patima. Dragostea, dupa cum se poate vedea, are putinta de a depasi barierele oricarei dusmanii. Mai mult decat atat, uneori este posibil ca iubirea sa creasca in noi tocmai pentru cei aflati in tabara dusmana. Iubirea este fascinata (incantata) intr-un mod straniu de cei aflati la marginea societatii, de aceia care compun clasa interzisa.
Shakespeare surprinde cu adevarat semnificatia reala a dragostei atunci cand iubirea lui Romeo si a Julietei a legat-o de familiile Montague si Capulet, aflate intr-un razboi mai vechi, pentru ca prin mijlocirea dragostei celor doi sa se dea o sansa refacerii unitatii intregului oras Verona.
Parintele Filothei Faros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu