Din înțelepciunea lui Lao Tzu

 

  Nu încerca să te adaptezi, realitatea are o problemă.

  Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge.

  În cetatea în care se vorbeşte despre virtute înseamnă că virtutea nu există.

  A-i cunoaşte pe ceilalţi înseamnă înţelepciune. A te cunoaşte pe sine însuşi înseamnă înţelepciune su­perioară.

  Nu trebuie să ieşi afară ca să vezi mai bine, nici să priveşti de la fereastră. Mai bine zăboveşte înlăuntrul fiinţei tale. Cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât vei cunoaşte mai puţin.

  Ţine gura închisă şi astupă uşa privirii şi sunetului şi cât vei trăi, nu vei avea nici o neplăcere. Dar deschide-ţi gura sau fii prea curios şi vei fi toată viaţa în tulburări.

  Cine se îndoieşte de victorie pierde singur.

  Când voi renunţa la ceea ce sunt, voi deveni ceea ce aş putea fi.

  A şti, arătându-te neştiutor, înseamnă a fi desăvârşit. A nu şti, socotindu-te ştiutor, înseamnă a fi suferind.

  Secretul pentru a fi clarvăzător este să fii receptiv la cea ce este mic. Secretul pentru a fi puternic este să aperi ceea ce este moale şi plăpând.

  Cum poate fi percepută Entitatea divină? În forme minunate, minuni care ne taie respiraţia, miracole care ne inspiră teamă? Tao nu trebuie să ni se prezinte asfel. Dacă vreţi să îl percepeţi, îl veţi vedea pretutindeni, chiar şi în cele mai banale lucruri.

  Adevărata măreţie este aidoma apei. Apa este aceea care scaldă toate lucrurile. Ea alege locurile cele mai joase, dispreţuite de oameni.

  Numai dacă eşti neîntregit te vei împlini, numai dacă eşti îndoit te vei îndrepta, numai dacă eşti scobit te vei umple, numai dacă eşti învechit te vei înnoi.

  Eu am cu mine trei comori şi le păzesc cu străşnicie; cea dintâi se cheamă blândeţea, a doua se cheamă cumpătarea, iar cea de-a treia – modestia.

  Virtutea superioară este asemenea apei. Apa şi virtutea dăruiesc detaşate binefacerile lor tuturor fiinţelor şi lucrează fără luptă. Ambele se menţin în locurile pe care omul ignorant le dispreţuieşte: locuri joase, ranguri modeste. Când virtutea există iubeşte tot Pământul. În inima omului virtutea este vidul beatific. În binefacere, virtutea este fermecătoarea omenie. În vorbă este sinceritate. În administraţie este conducerea bună. În activitate este puterea realizatoare. În acţiune este timpul, stăruinţa, clipa cea mai prielnică. Singură virtutea lucrează fără luptă, astfel nu-şi face duşmani.

  Nu preaslăviţi decât pe oamenii cu adevărat aleşi şi poporul nu va lupta pentru măriri deşarte. Nu preţuiţi ceea ce este greu de câştigat dar efemer şi poporul nu va fura. Nu-i arătaţi nimic ce i-ar îmboldi excesiv dorinţa, şi inima nu i se va tulbura. Deci, iată principalele sfaturi ale înţelepciunii: golirea inimii de dorinţă, umplerea cu Tao, potolirea patimilor, amplificarea iubirii pure, sporirea puterilor. Să caute să aducă mereu poporul dincolo de ştiinţă, dincolo de dorinţe, către nepieritoarea înţelepciune. Să împiedice pe cei ce ştiu, care sunt geniali, să lucreze numai din vanitate. De procedează aşa constant, fără să acţioneze, poporul va fi bine cârmuit.

  Cerul se întinde la nesfârşit. Pământul dăinuie la nesfârşit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din fiinţarea lor un lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înţeleptul îşi depăşeşte în totalitate personalitatea şi prin aceasta chiar îi dă valoare. Îşi transcende trupul şi chiar prin aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibe dorinţe şi prin aceasta chiar mai repede ajunge la Adevărul Ultim care este de fapt ţelul dorinţelor sale.

  Căutarea avidă a bogăţiilor nu are valoarea inestimabilă a moderaţiei. Mânuirea şi ascuţirea fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare. Un palat plin cu aur şi pietre nestemate expune la pierderea totului. A avea onoruri, bogăţie şi a fi mândru de ele înseamnă a chema nenorocirea. Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare, rămâne renumele chiar şi atunci când corpul fizic piere. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care conduce la libertate şi înţelepciune.

  În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge. Atribuindu-şi valoare, nimeni nu străluceşte. Mulţumitul de sine ce stagnează nu este stimat. Prin laudă de sine nimeni nu are merite. Saturând ambiţia, se scurtează traiul. Ca schilodirea şi dejecţiile trupului sunt pentru Tao toate aceste lucruri.

  Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu are ce discuta. Calculatorul bun nu se slujeşte de instrument de calcul. Paznicul bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea ce el a închis. Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate desface ceea ce el a legat. În felul acesta înţeleptul e ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii care merită să fie îndrumaţi. El este ajutor şi sprijin pentru toate lucrurile, care au nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui e de două ori luminată. Omul superior e un bun îndrumător pentru cel ce încă nu este. Omul obişnuit este unealta modelabilă a înţeleptului. Cel ce nu-şi cinsteşte pe îndrumătorul său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi el însuşi “înţelept”, este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât este de subtil.