Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

25 februarie 2013

Scrisoare catre suflet


 

Dragul meu suflet,

Indemnul de a-ti scrie este dorinta de a te simti aproape. Desigur, stiu cat imi esti de aproape. Dar sunt acele momente de dezvoltare personala in care distanta pare sa ne defineasca, in care prapastia dintre emotiile pe care mi le transmiti si mesajul cu care ii intampin pe ceilalti devine o omida care uita ca rolul ei este sa se transforme in fluture.

Ma intreb de ce iti redactez aceasta scrisoare in loc sa-ti vorbesc pur si simplu. Poate pentru ca de obicei facem acest lucru cu cei pe care ii simtim departe. Sau poate pentru ca am certitudinea ca oficiul postal al sufletelor va avea grija ca scrisoarea mea sa ajunga exact unde trebuie de data asta.

Desi esti nenumit, te identific cu atatea stari si cu atatia oameni…Uneori am impresia ca ai mimica celor de care ma indragostesc sau glasul cuvintelor care imi sunt cele mai dragi, iar alteori te regasesc rastignit printre cele mai dure gesturi si sfasaieli, printre privirile sub care te framanti si printre furia pe care nu o poti stapani.

Nu stiu exact ce ti-ai propus si ce alegi sa porti cu tine, dragul meu suflet, insa uneori simt cum te eliberezi si cum poti gasi puterea de a o lua inca o data de la inceput…pentru a zecea oara…pentru a suta oara…Oricat de obosit ai fi, te porti de parca aceasta este singurul lucru pe care il poti face: sa o iei de la inceput, sa gasesti increderea de a spera si credinta de a accepta raspunsurile pe care le primesti.

Dar ce simti atunci cand nu esti ascultat? Cand in ciuda dorintelor si nevoilor tale, eu ma port ca un copil care uita sa-si invete lectiile, care prefera sa alerge cu sireturile desfacute desi are certitudinea ca va cadea, care desi i se repeta sa nu se joace cu focul, acesta este singurul element in care s-ar pierde de bunavoie?

,,Ar trebui sa existe un gratar la intrarea in fiecare suflet…ca sa nu intre nimeni cu vreun cutit”,

spunea Marin Sorescu. Totusi, uneori cred ca tocmai gratarul, paza, fortareata, protectia face sufletul sa devina vulnerabil. Si tot uneori cred ca acesta este rolul pe care ti l-ai ales sa il joci: sa ramai deschis pentru a respira viata. Iar in momentele cele mai intunecate, sa alegi sa te deschizi precum floarea care isi descopera petala cu petala o data cu venirea noptii…pentru ca ziua sa poti straluci din nou.

Stiu…imi este greu sa te inteleg…mai ales ca tu alegi uneori sa folosesti un limbaj pe care nu il pot pricepe. Imi arati cersetorul pentru a defini compasiunea, imi arati un prieten ranit pentru a gasi detasarea, imi arati luna pentru a patrunde misterul, imi arati cartea pentru a cauta intelegerea…si eu tot caut si caut, crezand ca poate am surprins lectia pe care doreai sa mi-o oferi.

Cateodata, te simt cum vibrezi. Si faci asta in special in prezenta altor suflete. Poate ca voi vorbiti altfel intre voi decat o facem noi, oamenii. Poate ca voi gasiti mai multa rabdare si alegeti sa va soptiti, in loc sa strigati unele la celelalte…sau poate ca acestea sunt doar mituri, iar voi nu sunteti decat oglinzile noastre cele mai fidele.

Cert este ca nu pot vorbi cu certitudine atunci cand ma gandesc la tine. Si asta ma linisteste putin…imi da o inexplicabila stare de bine. Ma asigura cumva ca tu stii ce ai de facut. Te rog un singur lucru: invata-ma sa raman aproape de tine…

Cu drag si dor,
Andreea

P.S.: Dragii nostri, acum va scriu voua. Poate ca cel mai greu lucru este uneori sa gasim timpul si momentul potrivit de a vorbi cu noi insine. Primiti acest timp in palmele voastre si imbratisati-va sufletul, scriindu-i, vorbindu-i…Fie ca ii multumiti, fie ca il mustrati, gasiti-va timp sa rostiti cuvintele care asteapta de multa vreme sa fie scoase la iveala. Sunt sigura ca aveti ce sa va spuneti…
 


 

23 februarie 2013

Urmă de vis în praf de corn de inorog


 

Motto: Şi de ar fi ştiind, i-ar fi spus, în visul ei şi al lui, că îi va fi cu putinţă să nu se lase pradă disperării…să nu se mai agaţe cu mâinile de ceea ce ar fi vrut să plece din viaţa ei, căci dacă asta e întâmplarea, e toată cu un rost…şi într-o zi paşii rătăcirilor îşi vor auzi drumul spre înapoi…şi că puterea e înlăuntrul ei. Şi să nu se mai amăgească…nu există alt timp în afară de cel de acum şi nu înspre vreun alt încotro trebuie să mai privească a căutare, căci nu va găsi ceva ce nu ar putea şti.

Şi că ceea ce caută, deja cunoaşte.

Ştiai că inorogul e un animal solitar, făcut din gânduri spiralate? ca şi treptele turnului din piatră de amurg de vise…i-ar fi trebui mâna ta ca să spulbere, una câte una, neliniştile singurăţăţilor de a fi fost doar ea…legenda spune că trăieşte în pădurile acelea ascunse din lăuntrul nostru, acelea în care ne căutăm înţelesurile…răspunsurile pe care nu le dădusem întrebărilor potrivite…întrebările cărora le răspunsesem demult, doar că le rostisem cu glas de tăcere; le şoptisem în gând…şi că îl vei vedea atunci când se va întoarce; şi o va face când noi, fiinţele telurice din praf celest, desfidătoare de anateme, ne vom atinge în puritate sufletele…

Ştiai că niciodată toamnei nu îi va fi dat să iubească iarna? iar timpuri încă nenăscute pentru voi nu sunt; nu ai cum să o trăieşti acolo… nu existaţi…vă atingeţi doar în vis. Ştii că în vis ne întoarcem în sine? suflete de cleştar pure şi transparente, lăsând lumina să treacă; opaluri halucinante…ai privit vreodată printr-un cristal de cuarţ? vei vedea ca printr-un efect de prismă, o aură…sufletele de cleştar sunt învăluite într-o aură, iar când te privesc, văd înlăuntrul tău; îţi vorbesc în cuvinte neştiute, atingându-te în litere născocite aievea pentru tine…ţie poate îţi va părea cu neputinţă să le silabiseşti…şi ţi se va întâmpla să vrei să pleci; nu ţi se vor împotrivi…şi te vor purta de mână până la hotarele fiinţei lor, unde îţi fusese sălaşul; în cel mai sacru lăcaş…

…nu poţi face să stea ceea ce este făcut să plece.

Sufletele de cleştar îţi vor spune că visul, odată devenit realitate, trebuie trăit…cât îi e dat să fie vis, te poartă ca drum al urmelor de paşi…ştii că purtăm în noi toate străbaterile ce alţii ne-au fost…şi îţi arată conturul unui chip a ceva ce ţi-ai dori să îţi fie întrupare; este dorinţa…din acea clipă neliniştile îţi devin metafizice, te înlănţuie tenebre şi te strivesc şi unghiile ţi le înfigi a urlet în carnea sufletului.

Ştii ce se întâmplă intr-un final de fantezie? dragostea chiar şi în vise are un sfârşit şi consimţi fără de împotrivire inevitabilul, chiar dacă o vreme ţi-a fost evadare şi refugiu; era locul tău pe care ochii altora nu îl puteau vedea…iar atunci când îi vezi finalul, ca un fel de am văzut sfârşitul înainte de a începe poţi păstra povestea neatinsă de înşelătoarea himeră a amăgirii că unor întâmplări nu le este dat să se întrupeze în trăiri…o păstrezi în virtualitatea visului; nefiinţată, existenţa ei pare a fi atât de reală…deşi imposibil de atins, paradoxal…iar singurul loc în care o putem face este acolo unde nu există; în vis.

Ştii cât te oglindeşte iubirea în celălalt? ştiu că o face în tine însuţi…şi chiar şi atinsă undeva, în imaginar, trăieşte; himeră, plăsmuită din dorinţele tale.

Te-a invocat în şoaptă; te-a căutat în trupul visului…îşi făurise nişte rune din jad şi cristal; s-a gândit că îi vor arăta drumul…doar că nu ştia a citi în ele, iar timpul o sfâşia nemilos…căuta cu înfrigurare răspunsuri şi poate că i se va întâmpla ca într-un târziu să înţeleagă că nu ar mai avea ce face cu ele; nu ar fi decât vânare de vânt…iar cineva îi spusese să se teamă de runa albă; era cea a nedesluşirilor. Nu ştia unde îţi este malul; răscolea încă printre valuri, răvăşindu-le…nici unul nu venea să o poarte; nu ştia a-i recunoaşte urma…şi în timp ce păşea pe nisipul ţărmului ei prea îndepărtat, gândea că vremea voastră va fi atunci când se va întoarce unicornul. Încă mai credea…

…că se va întâmpla.

https://perfectiune.wordpress.com/

Poti iubi cu o parte a ta ?


 

Cea mai mare provocare a timpului pe care il traim este sa impacam cele doua laturi ale fiintei umane : gandirea , egoul care ne spune sa analizam toate trairile noastre si sa alegem ceea ce nu poate sa ne faca rau noua si celor din jur, pe de alta sufletul care ne indeamna sa traim total si fara teama ceea ce simtim.

Le putem impaca fara a simti ca ne divizam din nou, le putem impaca fara a afecta echilibrul fragil ?
 

" Am o vaga banuiala ca filozofi, intelepti, inaltati, si o mare de oameni din toate vremurile cautand mai direct sau mai sub umbre sensurile vazute sau simtite ale vietii si-au pus adesea intrebarea ce are in comun mintea cu iubirea. Nimic spune OSHO si posibil sa aiba multa, foarte multa dreptate. Dar … Poti iubi cu o parte a ta ? Poti iubi cu gandul separat, cu sufletul separat, sau fizic vorbind, intreg trupeste fiind, poti sau te poti darui mangaierilor cu o mana sau cu un deget? Poate mintea noastra a se ocupa doar de practic, material iar inima sau sufletul sa alerge pe fiori de sentimente?. Eu cred ca nu. Cred ca iubirea (ca si ura care e la fel de vie si prezenta in noi si noi alegem- dar e un sentiment de care vorbim mult mai putin) o simti, o darui, o primesti prin tot ce insemni ca fiinta, mai mult sau mai putin perceptibil, mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin fizic , mai mult sau mai putin …

Nimeni nu isi construieste un zid impotriva iubirii, nici cei mai lucizi, nici cei raniti, nici cei tradati sau mai bine zis nimeni nu isi baricadeaza total inima in umbra mintii spre a fugi de iubire. In inima (eu cred ca si in mintea) fiecaruia exista o lumina , o flacara de dor si de asteptare , un gand tainic si mladios , un firicel de nisip lasat acolo cu gandul tainic ca va deveni, candva, o perla a iubirii.
E adevarat ca fiecare simte asta si isi asterne gandurile si faptele intr-o parte (spre deschidere) sau alta (spre o vesnica pastrare la nivelul firului de nisip) dupa cum simte si cum e el atunci dar… firul exista, face parte ,cred, din energia primordiala a fiecaruia (mi-e greu sa accept idea ca acel fior de energie ce sta la baza mea nu are o farama de vesnica iubire)
Iubim fara minte ? Cred ca iubirea trebuie sa fie deasupra raului, deasupra a ceea ce afecteaza echilibrul din noi si din jurul nostru, dincolo de zonele de umbra si temeri. Cum facem asta fara a gandi, fara a alege? OK , simtim ca iubim, ca daruim ce e bun in noi, ne simtim inaltati si puri cu cerul instelat deasupra noastra dar… ceea ce dam arde totul dincolo de limitele relatiei in care suntem, otraveste suflete (poate unele slabe ce se inchid), aduce lacrimi ascunse in perne vechi. Nici macar nu se pune problema daca merita sau nu (iubirea noastra e unica, sublima, irepetabila), nici macar nu ne amintim ca ceea ce daruim ni se intoarce (doar daruim la baza sentimente pure de iubire).
Nu daruim cu adevarat? Nu suntem plini de iubire ca sa o primim? Sau … nu iubim cu mintea de teama ca ratiunea va naste ura? Cred ca mereu daruim ce e in noi si acolo e mereu alb si negru, cred ca suntem cei ce alegem ce daruim, ce asteptam, ce visam ce ne dorim pentru noi si pentru cei de langa noi si cei ce trebuie sa simta ce inseamna a face acele alegeri pentru echilibrul nostru si echilibrul care e in jurul nostru.
Si atunci … gandim. Fara a ucide ce simtim, fara teama (sau cu prea multe temeri), mai pasional sau mai rece, punand in balante de noi simtite, alb, negru, vis, cosmar, eu, tu ,noi,ei, sau orice fir de nisip ce poate fi mai greu ca o stanca , punem in balanta legii morale din noi si …alegem. Cu mintea, cu inima, cu mainile si sanii, cu ochii luminosi sau inlacrimati alegem si traim ceea ce alegem. Nu cred ca ce am scris e o lege sau un dat (imi place sa cred ca e un simplu mod de a vedea lucrurile sau mai bine zis de a simti/gandi lucrurile care in mod cert nu e cel mai bun, nu e cel mai rau e… si atat).
Bucuria nu e o functie a iubirii ci a alegerii cele mai bune pentru fiecare. Doar alegand ce e mai bine, doar respectand ce alegi, respectand echilibrul tau si cel din jurul tau poti iubi o piatra, un cantec, un copac si … multe suflete. Suntem (in parte ) definiti prin ceea ce daruim dar trebuie sa alegem din noi si din jurul nostru ce daruim,suntem (in parte) definiti de ceea ce iubim dar ceea ce iubim e pana la un punct … o alegere facuta (asa cum era titlul unei piese) cu cerul instelat deasupra noastra si legea morala in noi.

Laurentiu Ionescu


 

Numai a te abandona iti poate da ceea ce cauti in obiectul iubirii tale.


 
Ceea ce, in mod conventional, numim „iubire” este o strategie a ego-ului, de a evita abandonul de sine. Cauti pe cineva care sa-ti daruiasca ceva ce nu poti avea decat in starea de abandon. Ego-ul foloseste acea persoana ca inlocuitor, pentru a evita necesitatea de a se abandona. Limba spaniola este cea mai onesta in acest sens. In spaniola se foloseste acelasi verb te quiero, atat pentru „Te iubesc”, cat si pentru „Te doresc”. Pentru ego, a iubi si a dori este acelasi lucru, in timp ce iubirea adevarata nu are in ea dorinta, ea nu doreste sa-si posede si nici sa-si transforme iubitul/iubita. Ego-ul gaseste o fiinta pe care o personalizeaza - si apoi o „face” speciala. El foloseste acea persoana pentru a-si acoperi sentimentul constant de lipsa de continut, de „insuficient”, de manie si ura, care sunt strans legate intre ele. Acestea sunt fatete ale unui sentiment profund, inradacinat in fiecare fiinta umana si care este inseparabil de starea egotica.

Atunci cand ego-ul personalizeaza ceva si spune „te iubesc”, este vorba despre o incercare inconstienta a sa de a acoperi sau de a indeparta sentimentele inradacinate, ce insotesc intotdeauna ego-ul: lipsa de continut, nefericirea, sentimentul ca nu e de ajuns, care ii este atat de familiar. Pentru un timp, aceasta iluzie chiar functioneaza. Apoi, la un moment dat, in mod inevitabil, persoana pe care am personalizat-o sau pe care am facut-o speciala in ochii nostri, inceteaza sa mai functioneze ca o acoperire pentru durerea, ura, lipsa de continut sau nefericirea noastra, care isi au toate originea in acel sentiment al "nu e suficient" sau "nu e complet". Apoi, apare la suprafata sentimentul care a fost acoperit, iar el incepe sa se proiecteze asupra persoanei care a fost personalizata si facuta speciala – si despre care am crezut ca ne va „salva”. Dintr-o data, iubirea se transforma in ura. Ego-ul nu realizeaza ca ura este o proiectie a suferintei universale, pe care o simtim in interior. Ego-ul crede ca acea persoana ne provoaca durere. El nu-si da seama ca durerea este sentimentul universal de a nu fi conectat cu nivelul cel mai profund al fiintei noastre – de a nu fi ceea ce suntem cu adevarat. Obiectul iubirii este interschimbabil – la fel de interschimbabil ca si obiectul dorintei egotice. Unii oameni au multe relatii. Ei se indragostesc si se „dezindragostesc” de multe ori. Ei iubesc o persoana pentru un timp, pana cand acest lucru nu mai functioneaza, deoarece nicio persoana nu poate acoperi tot timpul, acea durere sau suferinta permanenta.

Numai a te abandona iti poate da ceea ce cauti in obiectul iubirii tale. Ego-ul spune ca acest lucru nu e necesar, pentru ca „eu iubesc aceasta persoana”. Este un proces inconstient. In momentul in care acceptam complet ceea ce se petrece, si ne abandonam nemaiopunand rezistenta, ceva din interiorul nostru scoate la iveala ceea ce a fost acoperit de dorinta egotica. Este o pace interioara, intima, o stare de nemiscare, de liniste, de tacere si sentimentul de a fi viu. Ceea ce noi suntem in esenta fiintei noastre, e ceva neconditionat. Este ceea ce cautam in obiectul iubirii noastre. Suntem noi insine. Atunci cand se petrece acest lucru, apare o iubire complet diferita, care nu mai este subiectul iubirii/urii. Ea nu personalizeaza lucrurile sau persoanele, facandu-le speciale. Este absurd chiar si sa folosim acelasi cuvant pentru a o denumi. Insa, ca si in cazul unei relatii normale de iubire/ura, e posibil sa intram, ocazional, in starea de abandon. Uneori, acest lucru se poate petrece pentru perioade scurte de timp; putem trai o iubire profunda, universala si o stare de acceptare totala, care apare uneori la suprafata constiintei, chiar si in relatiile care sunt in realitate egotice. Daca aceasta stare de abandon nu este sustinuta, ea va fi acoperita din nou cu vechile sabloane egotice. Deci, eu nu spun ca iubirea adevarata, profunda nu poate fi prezenta ocazional, chiar si intr-o relatie obisnuita de iubire/ura. Dar ea este rara si, de obicei, dureaza foarte putin. Intotdeauna cand acceptam ceea ce se petrece, apare ceva mai profund. Altfel, devenim prinsi in capcana celor mai dureroase dileme, exterioare sau interioare, a celor mai dureroase sentimente sau situatii; insa, in momentul in care acceptam ceea ce este, trecem dincolo de toate manifestarile, le transcendem. Chiar daca simtim ura, in momentul in care acceptam ca asta este ceea ce simtim, noi transcendem acest sentiment. El e posibil sa mai existe, dar dintr-o data ne aflam intr-un „loc” mai profund, in care aceasta nu mai conteaza atat de mult. Intregul univers al fenomenelor exista datorita tensiunilor dintre contrarii. Cald-rece, crestere-descrestere, castig-pierdere, succes-esec, aceste polaritati fac parte din existenta – si, desigur, din orice relatie. Kim Eng: Atunci este corect sa spunem ca nu putem scapa niciodata de polaritati? Eckhart Tolle: Nu putem scapa de polaritati, la nivelul formei. Totusi, le putem transcende prin faptul ca ne abandonam lor. Atunci cand ne abandonam in fata vietii, ne aflam in legatura cu un nivel mai profund din interiorul fiintei noastre, unde polaritatile nu exista. Ele continua insa sa existe la nivelul exterior. Totusi, chiar si la acest nivel, ceva se modifica in modul in care polaritatile se manifesta in viata noastra atunci cand ne aflam intr-o stare de acceptare sau abandonare. Atunci polaritatile se manifesta mult mai bland. Cu cat suntem mai inconstienti, cu atat ne identificam mai mult cu forma. Esenta inconstientei este aceasta: identificarea cu forma exterioara (o situatie, un loc, un eveniment sau o experienta), cu o forma gand sau cu o emotie. Cu cat ne atasam mai mult de forma, cu atat ne abandonam mai greu momentului prezent, vietii si cu atat mai extrema, violenta sau dura devine trairea de catre noi, a polaritatilor. Exista oameni pe aceasta planeta, care traiesc literalmente in iad – si, pe aceeasi, planeta, exista simultan oameni care traiesc vieti relativ linistite. Si cei care sunt linistiti in interior traiesc polaritatile, dar intr-un mod mult mai bland si nu intr-unul extrem si violent, cum sunt ele traite inca, de catre multe fiinte umane. Deci, modul in care este perceputa manifestarea polaritatilor se modifica. Polaritatile nu pot fi indepartate, dar am putea spune ca, atunci cand ne abandonam vietii, intregul univers devine mai binevoitor. Nu mai e atat de amenintator. Lumea nu mai este perceputa ca fiind ostila – intrucat acesta e modul in care ea este vazuta de catre ego. Kim Eng: Daca iluminarea sau existenta in starea de trezire a constiintei nu modifica ordinea naturala a lucrurilor, dualitatea, tensiunea dintre contrarii, atunci ce se petrece cand traim in aceasta stare? Afecteaza ea lumea in care traim sau doar trairea ei subiectiva, de catre cel cu constiinta treaza? Eckhart Tolle: Atunci cand ne traim viata intr-o stare de abandon, ceva trece si se manifesta prin noi in lumea dualitatii – ceva care nu apartine acestei lumi. Kim Eng: Aceasta modifica, efectiv, lumea exterioara? Eckhart Tolle: Interiorul si exteriorul sunt, in esenta, unul si acelasi. Atunci cand nu mai percepem lumea ca fiind ostila, frica dispare – si cand nu mai exista frica, gandim, vorbim si ne comportam diferit. In fiinta noastra rasar iubirea si compasiunea, iar ele au impact asupra lumii. Chiar si atunci cand ne aflam intr-o situatie conflictuala, exista un flux de pace in manifestarea polaritatilor. Iar atunci, ceva se transforma cu adevarat. Exista anumite invataturi care afirma ca nimic nu se modifica, nimic nu se transforma. Nu e asa. Ceva foarte important se transforma. Ceea ce este dincolo de forma, straluceste prin intermediul formei, eternul straluceste in forma, in aceasta lume a formei. Kim Eng: E corect sa spunem ca lipsa „impotrivirii”, acceptarea contrariilor din aceasta lume, aduce modificari in modul in care se manifesta contrariile? Eckhart Tolle: Da. Contrariile continua sa se manifeste, dar ele nu mai sunt alimentate de noi. Ceea ce ai spus tu este un aspect foarte important: faptul ca nu ne impotrivim inseamna ca polaritatile nu sunt alimentate. Aceasta inseamna ca apare un colaps al polaritatilor, cum sunt cele care apar, de exemplu, in situatiile conflictuale. Nicio persoana si nicio situatie nu mai sunt transformate intr-un „dusman”. Kim Eng: Deci, astfel, contrariile devin mai slabe, in loc sa devina mai puternice. Si probabil ca in acest fel, ele incep sa se dizolve. Eckhart Tolle: Exact. Viata traita in acest mod inseamna inceputul sfarsitului lumii, asa cum este ea perceputa acum de catre noi.

 

In iubire , frontiera dintre ceea ce sunt si ceea ce nu sunt dispare.



Cînd iubim, depunem armele, ridicăm barierele şi lăsăm să pătrundă în inima a tot ce este mai vulnerabil în noi impre­vizibilul din celălalt. Pentru că mult prea adesea în iubire, care ţine în esenţă în acelaşi timp de registrul revelaţiei şi al creaţiei, frontiera din­tre ceea ce sînt şi ceea ce nu sînt eu riscă să dispară. Între această parte din mine care simte ceea ce este dinco­lo de mine ca diferenţă, ca alteritate, şi ceea ce eşti tu sau ce­lălalt se regăseşte tot spaţiul unei relaţii, adică o posibilă con­fruntare reglată sau reglabilă prin toleranţă. Cum celălalt este tot ce nu sînt eu, riscul sau capcana este ca, în numele iubirii, să căutăm să întreţinem confuzia într-un noi care mult prea adesea se dovedeşte a fi înşelător. Tot aşa, încercarea de reconciliere către un tot, care este spe­cific darului iubirii primite şi amplificate, nu înseamnă fuziu­ne, confundare sau înstrăinare şi pierdere de sine în acest tot. Responsabilitatea implicării se referă la această descoperi­re fundamentală: să poţi iubi fără să te rătăceşti în celălalt, să te poţi integra într-un tot şi totuşi să nu te pierzi sau să te afunzi în acest tot, pînă la a nu mai avea o identitate proprie. Pentru a simţi că fac parte dintr-un întreg, fără a fi eu totali­tatea, că aparţin unui tot mai amplu decît reunirea tuturor părţilor sale, că divinul există în mine, fără ca eu să fiu între­gul divin. Eu numesc divin punctul de concentrare în care se unifică orice lucru. Este în acelaşi timp o forţă, o legătură atempora­lă fragilă si totuşi incredibil de rezistentă, care mă leagă pen­tru totdeauna de un întreg, respectîndu-mi unicitatea.

JACQUES SALOME- Curajul de a fi tu însuti ..

Deepak Chopra-Legile iubirii


 
1. Stadiul (Legea) ATRACTIEI Deschidem portile iubirii cand suntem autentici… Autenticitatea este primul pas catre atractie, conform primei legi spirituale a iubirii. A fi tu insuti, tu natural, tu in starea ta primara, originala, fara neafectare, fara masca, fara adaosuri si tertipuri te face sa fii cu adevarat atractiv in ochii celuilalt. A fi tu insuti cu sinceritate si simtindu-te confortabil in legatura cu acest lucru inseamna a fi atractiv. De ce? Pentru ca naturaletea determina o persoana sa fie perceputa drept atractiva, este de parere Deepak Chopra. “In fiecare dintre noi exista limitarea si infinitul, adevarul si iluzia, pacatosul si sfantul si in fiecare moment putem alege ce anume sa exprimam, constientizand acel ceva. Suntem atractivi cand alegem autoexprimarea onesta si totala”, se arata pe blogul ajourneytolove.com.au

2. Stadiul (Legea) DRAGOSTEI NEBUNE (LEGEA ORBIRII) Suntem mai mult decat un corp care simte dorinta nebuna de a atinge un alt corp… Cand Atractia dintre doua persoane este foarte puternica, cand suntem mai mult decat un corp care simte dorinta irezistibila de a atinge un alt corp, atunci interactionam la un alt nivel, un nivel mult mai profund… Ne indreptam catre o alta realitate, una transcendenta, una care nu mai este deloc ordinara, ci ametitoare. Noi, fiintele umane, avem abilitatea de a experimenta iubirea la un nivel transcendental. Avem insa nevoie de o alta fiinta umana care sa declanseze aceasta traire. De aceea, atunci cand suntem in acest stadiu al indragostirii, vedem brusc lumea din jur cu alti ochi si totul ni se pare a avea un farmec de nedescris. Sunt ochii iubirii deschisi momentan doar pe jumatate.

3. Stadiul (Legea) COMUNIUNII Iei de la celalalt ceea ce nu ai fi putut sa obtii niciodata singur. Dai ceea ce nimeni nu ar fi putut sa dea vreodata… Aceasta etapa a iubirii este profunda, este minunata, este greu de atins si mentinut, dar totusi provocatoare. Comuniunea este contactul sufletului cu un alt suflet, este impartasirea propriului suflet cu sufletul unei alte persoane, este premisa pe care se cladeste de fapt increderea in celalalt. “In aceasta etapa, cei doi iubiti se muta intr-un teritoriu al necunoscutului, fiecare luand de la celalalt ceea ce singur nu ar fi dobandit niciodata”, se arata intr-un articol publicat in revista care2.com/greenliving, intr-un articol preluat si simplificat dupa cartea Kama Sutra, a lui Chopra. In etapa Legaturii stranse, sufletele celor doi reusesc sa se atinga unul pe celalalt, iar o persoana reuseste sa-si transfere gandurile si tot ceea ce simte in cealalta persoana. Nu este usor sa lasi aceasta etapa sa se desfasoare. Impartasindu-te cu totul unei alte persoane, risti sa fii vulnerabil. Cine vrea sa fie vulnerabil? Multi dintre noi se feresc sa intre in aceasta etapa din cauza sentimentului de a pierde controlul asupra situatiei. Cine vrea sa piarda controlul asupra situatiei? Dar in aceasta etapa, iubirea deschide drumul catre o iubire deplina…

4. Stadiul (Legea) INTIMITATII Daruindu-te pe tine fara nicio masca… In cartea ‘Kama Sutra’, Deepak Chopra explica stadiul Intimitatii. Ca fiinte umane, suntem alcatuiti din carne si spirit. In aceasta etapa, afirma Chopra in ‘Kama Sutra’, cele doua aspecte care formeaza identitatea fiintei umane fuzioneaza. In etapa Intimitatii, carnea se contopeste cu carnea, iar spiritul fuzioneaza cu spiritul. Fizicul se uneste cu fizicul, corpul subtil cu corpul subtil, sufletul cu sufletul. In aceasta etapa, considera autorul, energia sexuala si energia spirituala fuzioneaza intr-o singura energie, o energie creatoare si sacra a universului. Aceasta uniune in intimitate este cu siguranta o uniune aparte. Prin Intimitate, ne revelam si impartasim din noi insine celuilalt. Poate ca tocmai de aceea adevarata intimitate este infricosatoare pentru o buna parte dintre oameni. In momentul in care atingem acest tip de intimitate “nu putem ascunde nimic, nu putem purta nicio masca, nu putem camufla nicio un sentiment de dubiu sau securitate. Trebuie doar sa fim pur si simplu acolo, in acel moment, fara niciun fel de limita”. (http://ajourneytolove.com.au/2011/04/07/deepak-chopras-seven-stages-of-love/_)

5. Stadiul (Legea) ABANDONARII si al (a) NON-ATASAMENTULUI Te pierzi in celalalt pentru a te regasi apoi… Conform acestei legi a iubirii, abandonarea in celalalt nu este deloc un act impotriva iubirii de sine. Ci dimpotriva. A te abandona in celalalt, afirma Chopra, este calea cea mai buna de a-ti gasi adevaratul eu si a renunta la egoul nostru care simte nevoia de separare. In aceasta etapa, renuntam la atasament. Atasamentul inseamna dependenta, inseamna pretentii, inseamna sclavie, inseamna control, manipular, a incerca sa convingi pe cineva de ceva anume. Iubirea este libertate, este non-atasament, ea permite celor doi sa evolueze frumos, fara limite si constrangeri. “In adevarata Abandonare, nu simtim niciodata nevoia sa controlam persoana iubita, sa o seducem, sa insistam, sa fortam, sa obtinem ceva dand ceva. In adevarata abandonare, stim cum sa PERMITEM sa fie”, spune Chopra in cartea sa.

6. Stadiul (Legea) Pasiunii Iubind, traiesti... Pentru ca iubirea este viata. “Pasiunea pentru viata si pasiunea pentru iubire sunt acelasi lucru. Aceasta din cauza ca viata, in esenta sa, este iubire”, afirma Chopra. Unirea masculinului si a femininului intr-un singur corp ne poate aduce mai aproape de sufletul nostru si al celui pe care il iubim, este de parere Chopra. Pasiunea nu este doar la nivel fizic si nu are in vedere doar dorinta sau eliberarea de dorinta carnala. Pasiunea nu este pentru ceva anume. Ea doar este.
7. Stadiul (Legea) Extazului Venim din extaz si in extaz trebuie sa ajungem…. Din aceasta stare venim si aici trebuie sa ne intoarcem, considera Chopra... Venim din extaz, caci extazul nu reprezinta altceva decat starea noastra originala, situatia de gratie de unde am plecat. Iar extazul este ultima etapa a iubirii. El inseamna depasirea naturii noastre umane, inseamna depasirea limitelor si atingerea unui punct inalt, cel al transformarii spirituale. Cum? Traversand toate cele 5 etape, ajungand la intimitate si ajungand si la mai mult de atat, la extaz… Aici este punctul final de destinatie al iubirii. Aici ajunge iubirea sa fie completa.

22 februarie 2013

Cel mai frumos lucru...




“Cel mai frumos dintre toate lucrurile in viata este sa intalnesti o alta fiinta umana alaturi de care sa iti petreci viata. Relatia este o adancime tot mai mare, frumusete si bucurie o data cu trecerea anilor. Iubirea dintre doua persoane este cel mai minunat lucru. Dragostea nu poate fi gasita daca o cauti in disperare sau daca iti doresti si te rogi sa o ai. Este vorba despre un accident divin si cel mai minunat lucru al vietii.”

- Sir Hugh Walpole-

Arhim. Siluan Visan -Dragostea, iubirea, fericirea


 

Poate ca multi vor considera ca vreau sa scriu despre lucruri demodate sau care si-au pierdut sensul astazi, insa cred si marturisesc ca toti ne dorim sa traim starile sufletesti la o intensitate inaltatoare; nicidecum nu vrem sa ramanem saraci in sentimente sau privati de o explicatie ce poate transforma clipa in vesnicie, dragostea in iubire sau comunicarea in traire…

Daca as incerca sa definesc fericirea, o fac prin niste cuvinte foarte sarace in a exprima esenta ei: fericirea este starea pe care o traieste omul atunci cand a simtit ca iubirea ii este impartasita si de cealalta jumatate a lui. Deci, conditia primordiala a omului ca sa fie fericit, este sa iubeasca si sa fie iubit!... Fericirea pe acest pamant nu este decat o pregustare a bucuriei din Rai.

Putini sunt cei care traiesc aceasta stare, dar cei mai multi o cauta si o vor cauta pana cand o vor gasi. Pentru a intelege de ce nu suntem cu adevarat fericiti chiar atunci cand credem ca iubim, voi incerca sa evidentiez diferenta dintre "a iubi" si "sunt indragostit". (Nu stiu de ce s-a pus accentuat in cultura noastra cuvantul "dragoste" - chiar si in imnul dragostei scris de Sf. Ap. Pavel - cand si in Noul Testament se vorbeste numai de "iubire" si nu de "dragoste", in textul din limba greaca este scris numai "αγάπη"= iubire…) Probabil ca "dragoste" exprima stare lumeasca, iar "iubire" pe cea dumnezeiasca.

Iubirea inseamna libertate, pe cand dragostea inseamna dependenta. De aceea multi sunt distrusi din toate punctele de vedere dupa o despartire, sufera si cel ce iubeste, insa se retrage pentru binele celuilalt. Este firesc ca fiecare relatie sa inceapa cand te simti legat de celalalt, te simti atras de ceea ce-ti place, dar iubirea este sincera si onesta; pe cand dragostea este ipocrita, incearca sa foloseasca orice mijloc spre a-si atinge scopul!

Iubire inseamna jertfa! Se jertfeste fara sa simta ca faceun sacrificiu, este gest firesc atunci cand iubesti; dragostea cere celuilalt sa se jertfeasca. ("seamana cu devorare de oameni", spunea un scriitor celebru). "Am cucerit, detin, folosesc tot felul de strategii, spionez, am fortat, incerc sa manipulez, incalc spatiului" sunt cele mai obisnuite cuvinte prin care descriem o "relatie" … Sunt in acelasi timp expresii de razboinic, descriu lupta si dorinta de stapanire! Sf. Ap. Pavel spune: "Iubirea nu cauta la ale sale" (1 Cor. 13,5)

Iubirea nu are limite, insa dragostea - constient sau inconstient - conditioneaza traind cu gandul: "te iubesc daca ma iubesti, daca nu ma iubesti, te urasc!". Dragostea este pretentioasa, mereu nemultumita; in iubire si cel mai mic lucru sau gest oferit, este cel mai mare dar. In dragoste este obisnuit sentimentul golului, a lipsei; insa atunci cand iubesti te simti implinit, pentru simplul fapt "ca iubesc!"

Iubirea cuprinde tot ce o inconjoara, dragostea "vede" doar ce-i lipseste. In limba greaca "iubesc" se spune"Α Γ Α Π Α Ω" (agapao), deci numai cand iubesc ajung sa cuprind in fiinta mea pe Hristos care este "A" si "Ω".

Iubirea este curata, simpla si totala. "Iubirea indelung rabda, este binevoitoare, nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu se aprinde la manie, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate… toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda", Scria Sf. Ap. Pavel in Imnul Iubirii.

Iubirea traieste in vesnicie, pe cand dragostea are termen de valabilitate. Atunci cand iubesti nu mai esti supus legilor lumesti, evadezi si te inalti cu puterea ce ti se daruieste. Este la fel de necesara ca aerul, este piatra de temelie a unei casnicii ce va invinge toate ispitele si greutatile intampinate. Este inceputul si pregustarea relatiei ce trebuie sa existe intre noi si Hristos, caci nu putem trai altfel plinatatea iubirii Lui pe acest pamant.

Iubirea este pentru toti, se revarsa ca o ploaie binecuvantata ce cade peste toti, vrednici sau nevrednici. Dragostea cere exclusivitate si intr-un sfarsit se tranforma intr-o gelozie sufocanta.

"Iubeste!" este chemarea omului de a se lupta cu cel mai mare dusman si cea mai periculoasa idolatrie: mandria! Niciodata nu este mai alimentat egoismul nostru, ca atunci cand suntem doar indragostiti.

"Te iubesc!" inseamna cum caut prilejul in a-ti implini dorintele si nu vreau, folosindu-ma de tine, sa-mi acopar nevoile mele. Numai dragostea care are puterea de a se transforma in iubire va invinge: timpul (Tristan si Isolda au fost doi tineri ce pur si simplu s-au iubit, n-au facut nimic deosebit), egoismul (nu ma mai gandesc la mine, ci la tine), nevoia mea; si traieste vesnic fericita…

Nu exista lucru mai firesc si mai inaltator ca "a iubi", caci iubirea inseamna plinatate, frumusete si viata la superlativ. Creati am fost din iubire si ne desavarsim in iubire. Nu este pacat sa iubesc, ci sa nu iubesc! Dar trebuie sa iubesc omul, nu fapta sau dorinta; ci frumusetea, gingasia sufletului ce-si doreste sa fie iubit. Asa incep sa-mi vin in fire si "nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia" (Sf. Antonie cel Mare).

http://www.crestinortodox.ro/

Buburuza si licuriciul


 
”A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici. Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză… Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o. Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus: - Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine. -Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!” De cele mai multe ori, tristețea și panica ne copleșesc în așa masură încât uităm cât de valoroși suntem, nu ne mai permitem să ”strălucim”, ca atunci când aveam motive să o facem.Dacă nu mai avem valorizarea exterioară, dacă nu ne este satisfăcută nevoia de a fi utili, ne considerăm lipsiți de valoare. Uneori, durerile provocate de eșecuri, de nereușite, ne îmbracă într-o culoare lipsită de strălucire. Ne cufundăm în apatie, în victimizare, refuzând (de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama) să mai fim văzuți de persoanele dragi de lângă noi.
Nu uitați: CEL MAI MARE DUȘMAN AL OMULUI ESTE EL ÎNSUȘI!

Tania Tita-Invata sa faci pace cu trecutul si sa traiesti FERICIREA!



Se spune ca nu putem merge inainte, daca continuam sa privim tot timpul in oglinda retrovizoare. Stiu ca ati avut parte in viata voastra de multe experiente care de multe ori v-au infricosat, care v-au sleit de puteri, care v-au facut sa nu mai aveti incredere in voi si in viata si nici in oamenii de langa voi. Stiu ca desi, in sufletul vostru, exista o scanteie divina care va spune ca viata nu este doar despre atat si ca sunteti capabile de mai mult, ceva inca va tine sa faceti pasul catre a va elibera de teama nereusitei si de a va da voie sa traiti viata pentru care ati venit aici.

Stiu ca experientele vietii voastre v-au facut sa va indoiti de voi insiva si de tot ceea ce inseamna viata. Stiu ca de multe ori oamenii din jurul vostru nu s-au comportat cu voi asa cum meritati de fapt. Stiu ca de multe ori a trebuit sa traiti in saracie, in frustrare si in compromis. Stiu ca de multe a trebuit sa renuntati la voi, pentru ceilalti.

Stiu. Dar de asemenea mai stiu faptul ca in interiorul vostru salasluieste o forta divina care va poate arata calea si va poate elibera de toate aceste lucruri in care ati trait. Lucruri pe care le-ati considerat ca fiind negative si grele pentru ceea ce putea suporta sufletul vostru.

Consider ca a venit momentul sa facem 2 pasi inapoi si sa incetam sa mai judecam experientele vietii noastre si sa ne deschidem catre un orizont mai larg, un orizont ce trece dincolo de sferele mintii noastre si patrunde in sferele divine ale sufletului nostru.

Cand renunti cu intelepciune la a te mai crampona, iti economisesti energia, iti limpezesti mintea, capeti intuitii profunde, iti oferi oportunitatea de a te bucura de momentul de “Acum” si incepi sa-ti sporesti iubirea fata de tine si fata de toti oamenii.

Retine ca: ziua de ieri aduna doar praf in filele creierului tau. Iar ziua de ieri nu este decat un gand, o imagine proiectata in afara momentului de acum. Nu va mai fi niciodata ieri. De aceea, momentul de acum este etern. Nu renunta la fericirea momentului de acum, gandindu-te la tot ce-a fost ieri! Totul a fost perfect potrivit pentru bucuria ta de astazi! Intelege, binecuvanteaza, bucura-te!

Viata iti este cea mai mare sursa de inspiratie – fi atenta la oamenii din jurul tau, priveste detaliile, fii deschisa la nou, inovatie, spontaneitate si creativitate. Paseste cu incredere in ceea ce nu cunosti, deschide-te catre necunoscut, catre cunoastere si catre spontaneitate, pentru ca acolo poti descoperi maretia vietii.

Vei descoperi ca absolut toate evenimentele din viata ta au menirea de a te invata sa te iubesti mai mult si sa te deschizi mai mult in interiorul tau prin iubire, daruire, rabdare si multa intelepciune. Tot ceea ce traiesti face parte din planul tau divin de a-ti trai si desavarsi existenta aici, pe Pamant.

Scopul inimii tale este armonia si intelegerea totala. E foarte important sa intelegi cat de mult conteaza uniunea ta cu divinitatea si legaturile profunde cu intregul Univers, pentru ca intelegerea acestui fapt iti poate usura existenta, atunci cand vei descoperi ca iubirea se afla la baza uniunii profunde cu Dumnezeu. Vei descoperi ca in momentul in care vei invata sa te asculti mai mult, sa te relaxezi mai mult, sa iubesti si sa daruiesti iubire mai mult, intregul mecanism prin care iti traiesti viata se va inalta pentru a-ti scoate in cale adevaratele comori ale sufletului tau.

Pe masura ce invatam sa facem pace cu trecutul si cu experientele vietii noastre, vom intelege faptul ca nu exista greseli sau lucruri nepotrivite. Va veni o vreme in care imaginea intregului puzzle ni se va releva si vom intelege de ce s-a intamplat fiecare lucru exact asa si exact atunci cand s-a intamplat. Vom vedea ca experientele cele mai provocatoare ale vietii noastre s-au dovedit cele mai purificatoare momente, pentru ca in urma lor am mai decojit un graunte de dependenta emotionala si de frustrare adunata in suferinta.

 

Cand vom ajunge sa intelegem viata dintr-o perspectiva spirituala, vom intelege faptul ca nimic nu este intamplator si ca tot ceea ce se intampla, se intampla pentru a ne oferi o noua oportunitate de vindecare si de implinire sufleteasca.

Totul se intampla pentru evolutia sufletului nostru.

Vom ajunge sa realizam faptul ca tot ceea ce experimentam in viata reprezinta o alegere, iar prin prisma acestei constientizari vom incepe sa facem alegeri mai constiente, ce ne vor incanta inima si ne vor face mandre de noi insine. Asa ajungem sa traim in armonie cu si cu deciziile vietii noastre.

EXERCITIU:

1. Priveste catre experientele trecutului tau cu care inca n-ai reusit sa faci pace

2. Devino constienta de zona corpului tau in care simti durerea provocata de aceste experiente

3. Lasa-ti un timp in care sa permiti sentimentelor sa apara, fara insa a le judeca sau eticheta

4. Chiar daca nu intelegi cum si de ce, esti dispusa sa fii deschisa la posibilitatea ca acele experiente au aparut in calea ta pentru a-ti facilita o crestere spirituala?

5. Realizezi faptul ca acea experienta a fost o oglindire a lucrurilor pe care trebuia sa le rezolvi cu tine insuti?

6. Esti dispusa sa renunti la nevoia ta de a eticheta experientele in bune-rele, negative-pozitive?

7. Poti fi deschisa la ideea ca anumite lucruri care te deranjeaza la cei din jur sunt de fapt lucruri pe care le negi despre tine?

8. Chiar daca nu ai nici o idee despre acele lucruri pe care ti le-ai renegat sau dispretuit la tine insati, esti dispusa sa le iubesti neconditionat si sa le accepti ca facand parte din tine insati in acest moment?

9. Esti dispusa sa recunosti faptul ca ar fi putut exista posibilitatea ca tu sa le fi atras in viata ta?

10. Poti recunoaste faptul ca de fapt iertandu-le pe ele, te ierti pe tine insati?

11. Observa acum ca acele sentimente de furie si de frustare pe care le-ai avut mai devreme cu privire la aceste experiente, au inceput sa dispara.

12. Da din cap in semn ca “Da” atunci cand recunosti ca sentimentele atasate suferintei trecutului tau au inceput sa-si piarda din forta sau chiar sa dispara. Ramai acolo..in acea pace si stare de acceptare care s-a revarsat asupra ta.

13. Iertarea reprezinta intotdeauna o schimbare de perceptie si o schimbare de energie. Poti simti acum cum un sentiment coplesitor de iubire iti inunda corpul. Observa senzatiile pe care le traiesti. Observa ce simti in momentul in care te conectezi cu Cine Esti Tu cu Adevarat. Acum poti trai sentimentul Adevaratului Tau Sine. Poti privi acum viata prin prisma ochilor Iubirii Infinite.

O poti percepe la fel ca ea: fara greseala!

Retine faptul ca nu exista greseli in aceasta lume. Fiecare experienta reprezinta o oportunitate de a evolua spiritual, de a te elibera de niste traume sau greutati sufletesti si de a-ti creste constiinta din care privesti si iti traiesti viata. Fiecare experienta ne da, de asemenea, si o noua oportunitate prin care sa traim si sa experimentam iubirea, sub o multime de forme.

Lucrul care sta la baza oricarei experiente, dificultati sau provocari este iubirea. Chiar daca noi nu o putem vedea, simti sau intelege in momentul in care traversam situatiile respective. Si nu putem face acest lucru deoarece privim viata la un nivel mult prea marunt, care nu ne permite sa vedem dincolo de limitarile mintii noastre.

Patrunzand in Universul Adevarului Inimii tale, atunci vei putea vedea lumea prin Ochii Adevarului, adevar ce te va elibera de frici, indoieli, proiectii sau suferinte. Vei intelege ca la Nivel Inalt, toate acestea nu exista si ca tot ceea ce experimentezi in aceasta viata are rolul de a-ti diversifica trairea prin multiple forme ale iubirii.

Simte cum in infinitatea vietii tale totul este perfect, complet si intreg. Simte cum fiecare moment din viata ta te binecuvanteaza si te inalta. Simte contopirea divina cu cele mai mari miracole ale vietii. Esti mareata, iar inima ta te ghideaza necontenit. Esti frumoasa, iar viata te tine in brate. Ai incredere in puterea nemarginita din inima ta. Iti va aduce oportunitatile si solutiile pentru ca viata ta sa fie in armonie cu dorintele sufletului tau.

Asadar, tot ceea ce ai de facut este sa iti croiesti un drum plin de iubire pentru tot restul vietii tale. Sa inveti sa ierti, sa multumesti si sa binecuvantezi. Sa iti lasi frumusetea interioara sa scoata la iveala miracolele fiintei tale divine pentru a mangaia si alte suflete ratacite si pierdute.

Cand te conectezi la a-ti trai viata cu un scop superior care scoate la suprafata tot ceea ce ai tu mai bun si mai nobil de oferit, partea cea mai buna din tine simte ca iti traiesti viata intr-un mod valoros. Fa-o cat de bine simti tu, dar fa-o intotdeauna cu dragoste si admiratie. Sporeste iubirea lumii prin iubirea pe care tu o oferi necontenit vietii si interactiunii cu fiecare om ce iti intra in cale.

Renunta la critica, suferinta, compromis si alte vibratii joase si conecteaza-te la adevarul profund al fiintei tale superioare pentru a reda pacea, bucuria si speranta in aceasta lume. Decide ca prezenta ta intr-un loc sa aduca fericire, zambet si insemnatate in fata vietii. Decide sa privesti fiecare experienta cu maturitate spirituala, gasindu-ti intotdeauna calmul si starea de a intelege cu intelepciune experienta respectiva.

Trage chiar acum profund aer in piept si pune-ti mana in dreptul inimii.

Ramai sincera cu tine si intreaba-te urmatoarele lucruri:

§  “Ce-mi doresc sa traiesc cu adevarat?”,

§  “Chiar cred ca trecutul imi va limita frumusetea viitorului?”,

§  “Ce decid astazi sa fac, sa simt sau sa cred, pentru a ma elibera de toate lucrurile care mi-au cauzat suferinta in viata?”,

§  “Cred cu adevarat ca in mine sta intreaga forta care imi poate schimba viata?”,

§  “Pe cine critic sau desconsider, iar acest lucru ma tine intr-o vibratie joasa care atrage catre mine lucrurile dureroase?”

Ofera-ti timpul in care sa primesti raspunsuri la aceste intrebari.

Cu infinita dragoste,

Tania Tita!


 

 

 

Mergând pe drumul vieţii tale...


 

Mesajul meu pentru tine este să nu te dai aşa uşor bătut pentru că indiferent pe ce drum ai pornit, el are o destinaţie. Dacă tu îţi doreşti să ajungi la o anumită destinaţie, o vei face pentru că depinde numai de tine.

Iar dacă încă te întrebi dacă ai ales corect drumul sau destinaţia, adu-ţi aminte că indiferent ce decizie ai luat, e cea mai bună decizie la momentul respectiv pentru tine. Şi numai tu ştii ce e mai bine pentru tine, nimeni altcineva. Chiar dacă ulterior ţi se pare că finalul n-a fost unul fericit aşa cum se termină basmele, tu ai avut ceva important de aflat din acea experienţă.

Şi crede, basmele sau poveştile cu zâne nu există decât pentru cei care nu cred în ele. Astfel, chiar dacă poate n-ai observat, multe „zâne bune” au fost alături de tine în drumul tău, au apărut sub formă de oameni sau încurajări atunci când aveai mare nevoie să o iei de la capăt.

Dacă finalul poveştii tale nu este unul fericit înseamnă că ea nu s-a termint încă…Tu eşti personajul principal, eşti un erou în această poveste pe care tu însuţi o scrii. Şi da, un erou are voie să greşească, face parte din proces, pentru că povestea ar părea plictisitoare sau lipsită de sens cu un personaj care le ştie pe toate şi care nu mai are nimic de învăţat.

Aşa că îngăduie-ţi să greşeşti, îngăduie-ţi să accepţi că ai greşit şi să conştientizezi ce ai învăţat din greşeli. Atunci vei fi mai îngăduitor şi cu ceilalţi care greşesc, aşa cum este un părinte atunci când copilul său a făcut o poznă. Nu uita că şi cei din jurul tău îşi scriu propriile lor poveşti care se intersectează din când în când cu a ta.

În final, îţi doresc o călătorie ca-n poveşti, plină de aventura cunoaşterii şi de bucuria regăsirii de sine. Dar nu uita că ai libertatea de a alege: ori repeţi un scenariu deja scris, ori scrii tu scenariul poveştii tale. Îţi doresc ca finalul poveştii să fie unul de genul: „Şi a trăit mai înţelept până la sfârşitul vieţii…”

Adela Moldovan @ LifeinBalance.ro