Love is life

Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan

"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae

21 mai 2012

Când iubirea îţi este refuzată...



În dragoste nu întotdeauna este cum îţi doreşti. Se întâmplă ca de multe ori acest sentiment minunat să meargă mână-n mână cu suferinţa... Îţi doreşti să "dezbini" cele două stări, să iubeşti şi să fii fericită, dar nu mereu îţi reuşeşte. Apoi speri, îţi spui că timpul izbăvitor îţi va face dreptate, îţi spui că eşti sigură că el, cel de care te-ai îndrăgostit, îşi va da
seama cât de potrivită îi eşti, exact că o mănuşă, că vă veţi întâlni, că în filme, la apus de soare, te va săruta cu foc şi îţi va spune că te vrea lângă el la fel de mult cum îţi doreşti şi tu.


Însă, nu întotdeauna aceste vise de iubire au un final fericit. Deziluzii, iubiri neîmpărtăşite, suferinţe adânci, goluri într-un suflet care simţi cum piere puţin câte puţin, nefericiri care te rod pe dinăuntru, agonii...
Multe femei au fost încercate de toate acestea şi cele mai multe dintre ele au biruit suferinţa şi au acum puterea să zâmbească, chiar să râdă în hohote, alături de persoane care le merită, care le mângâie faţa în fiece dimineaţă, care le strâng cu putere şi gingăşie de mână atunci când o pală de vânt le flutură pletele.
Pentru unele femei, fericirea în dragoste nu le iese "din prima", instant, trebuie să treacă o serie de obstacole, tocmai pentru a-şi dovedi lor cât sunt de puternice. Bărbaţii pe care i-au întâlnit şi care nu le-au împărtăşit sentimentele nu erau pentru ele, nu le erau jumătăţi, ci doar nişte năluci rătăcite, lipsite de suflet şi substanţă. Suferinţa poate fi cruntă, dar de multe ori te întăreşte, te ajută să te descoperi, să îţi dai seama cât de puternică eşti.

Nu uita de respectul faţă de propria persoană!

Am întrebat psihoterapeutul, cum ar fi bine ca o femeie să reacţioneze în astfel de situaţii, când iubirea nu îi este împărtăşită: "Bine ar fi să fie atentă la semne. Noi, femeile, ne-am luptat foarte mult pentru ca un 'nu' să fie recunoscut ca un 'nu'. Acest lucru este însă valabil şi pentru ei. Chiar dacă nu este un 'nu' tranşant, ci uneori pus sub formă unei ezitări, să încercăm să nu transformăm cucerirea în hartuire. Şi să ne păstrăm şi demnitatea". În definitiv, în dragoste (împărtăşită sau neîmpărtăşită) poţi accepta multe, dar niciodată nu trebuie să uiţi de respectul faţă de tine. Nu căuta să obţii lucruri din milă. Această tactică adună frustrări şi, de cele mai multe ori, sfârşeşte prost.

Chiar dacă ai avut parte de multe trădări, dezamăgiri şi tristeţi apăsătoare, asta nu înseamnă că trebuie să uiţi de stima de sine, să pierzi încrederea în propria persoană şi să îţi formezi convingerea greşită că toate iubirile sunt la fel. Şi astfel ajungem la cel de-al doilea îndemn al Lenei:

Nu generaliza! Iubirea există şi pentru tine!


"Dacă nu poţi fi cu el nu înseamnă că nu poţi fi cu nimeni, că nu poţi fi iubită, că nu eşti suficient de bună pentru a fi iubită sau că nu mai merită să lupţi pentru dragoste". Trebuie să ştii că dragostea ţine nu doar de persoane, ci şi de context. Uneori îţi poţi întâlni sufletul pereche în contextul nepotrivit şi atunci, orice ai face, nu poţi schimba lucrurile. A accepta asta nu înseamnă a te resemna. "Iubirea ştie să ia răul cu binişorul şi să schimbe, ca prin farmec, orice suferinţă" - este un citat care mi-a rămas în minte. Şi tu ai putea rosti, din când în când, aceste vorbe....

Nu-ţi uita simţul umorului!

"Umorul te ajută să ieşi din situaţie şi să o faci cu demnitate. Răzbunarea şi ura sunt cele mai nepotrivite într-un astfel de context şi arată un mod egoist de a iubi". Asta însă nu înseamnă că trebuie să construieşti o relaţie de amiciţie cu cel care te-a refuzat. Dacă el îşi doreşte să rămâneţi prieteni, iar pentru tine este prea mult, îl poţi refuza în mod politicos.

Fericirea ta este cea mai importantă!

Majoritatea psihologilor te îndeamnă să apelezi la acţiunile care te fac să te simţi bine, care te fac să te simţi confortabil cu tine însăţi. Gândeşte-te la fericirea ta, gândeşte-te la ceea ce te face fericită! Recâştigă-ţi demnitatea şi bucură-te de viaţă şi de tine însăţi!

Şi ţine minte: "Se poate să fi trăit durerea dependenţei, a posesiei simple, aceea de a fi tratată ca un obiect, dar asta nu e dragoste. Iubirea nu constrânge, nu arestează, nu capitulează. Este luminoasă, liberă de povară oricărei obligaţii. Iubirea nu cere nimic, îşi ajunge, se împlineşte pe sine. Când apare dragostea, nu mai e nimic de făcut" - sunt vorbele unei activiste, care este si maestru spiritual, de origine indiana-  Vimala Thakar.

http://www.femeiadeastazi.ro/cand-iubirea-iti-este-refuzata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu